Magia pietrei
Carte de debut – Viața lui Pompei, tatăl scriitorului. Plecat de acasă, din comuna natală Bogata de Jos, plasa Dej, imediat după Boboteaza din anul 1930, tânărul lăsat la vatră de Crăciun 1929, este îndemnat de tatăl său să-și caute norocul pe unde l-o lăsa trenul, la care a cumpărat un bilet de 4 lei.
„Acasă să nu mai vii, decât când o să fi la casa ta, cu ceva avere. Că ai două surori cărora trebuie să le dau de zestre cele două iugăre de pământ, altfel rămân fete bătrâne” Iar norocul pe care îl căuta Pompei l-a întâlnit la Toplița, județul Mureș, la cârciuma din gară!
Cartea copilăriei
Cel mai fericit am fost pe vremea lui Stalin: eram copil de grădiniță, fără griji, vesel și jucăuș. Mergeam desculț, luam câte o chelfăneală, pe bune! Dar toate necazurile treceau repede, așa cum trec norii de pe fața Soarelui!
Coroana de martir
Anul 1763, luna mai. La locul numit „Mocirlă”, la Năsăud, 3.000 de recruți trebuie să depună jurământul pe steagul imperial al Regimentului de Grăniceri Năsăudeni. În fața lor iese, dintre rânduri, călare, moșul Tănase Todoran, de 104 ani.
Ridică sabia deasupra capului și striga: „Steagu-acesta-i mincinos!// Țâpați puștile jos// Apoi iar le ridicați// Și spre domni să-i îndreptați!” Același an, 1763, luna noiembrie, 12: Năsăud, locul numit „Mocirlă” Pe eșafod moșul Tănase Todoran este zdrobit cu roata, pentru instigare la revoltă.
Moșul și ceilalți trei prieteni au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română și sunt pomeniți în calendarul ortodox la 12 noiembrie, în fiecare an. Cartea descrie viața acestui oștean, căpetenie la Curtea Domnească de la Iași sub trei voievozi: Nicolae Mavrocordat, Dimitrie Cantemir, Mihai Racoviță.
Sidex - o viață de om - Vol. 1
În primele zile ale lunii august 1969 un tânăr inginer își începea angajarea în cea mai mare unitate siderurgică din țară. În februarie 2002, trei tineri economiști, stagiari la Combinatul Siderurgic SIDEX Galați, își iau notițe după dicteul șefului lor. Despre tehnologie, structura și organizarea întreprinderii, performanțe, indicatori tehnico-economici.
„Cât timp v-a trebuit să învățați toate aceste lucruri, domnule inginer?” întreabă, Cristina. „Cât?” Răspunde inginerul Petru Todoran: „Cam o viață de om!”
Sidex - o viață de om - Vol. 2
În primele zile ale lunii august 1969 un tânăr inginer își începea angajarea în cea mai mare unitate siderurgică din țară. În februarie 2002, trei tineri economiști, stagiari la Combinatul Siderurgic SIDEX Galați, își iau notițe după dicteul șefului lor. Despre tehnologie, structura și organizarea întreprinderii, performanțe, indicatori tehnico-economici.
„Cât timp v-a trebuit să învățați toate aceste lucruri, domnule inginer?” întreabă, Cristina. „Cât?” Răspunde inginerul Petru Todoran: „Cam o viață de om!”
Pazvan-Oglu - Băiatul cel rău din Balcani
Povestea romanțată a vieții celui rămas în istorie cu porecla „Pazvante Chiorul”. După fapte istorice descoperite în arhive. Tangent cu filmul „Haiducii” (1966) cu Marga Barbu, Toma Caragiu, Amza Pelea și alții. Cine a fost Iancu Jianu? Cine i-a scos un ochi lui Pazvan, Pașa de la Vidin?
Cine a compus cântarea populară „Oltean sunt, oltean îmi zice”? Și altele, din vechime adunate și iarăși la lume date, în această carte pe care cu greu o lași din mână.
Cronicile combinatului - Vol. 1
„Au venit pe rând, evident cu întârziere, cu zece chiar douăzeci de minute peste ora unsprezece... Soseau așa cum au făcut-o totdeauna. Cei mai tineri și mai mici în grad ajungeau primii. Apoi soseau ceilalți, boșii, granzii, DG-ii, adică directorii generali. Faptul că veneau alene, întârziind mai mult sau mai puțin nu era o problemă pentru ei ... Doar nu veneau la o ședință de partid sau la un comandament, deși în vorbăria lor, mereu pomeneau de astfel de evenimente.”
De la întemeiere până la întâia zi a noii epoci. Oameni și fapte – poate că peste ani, cândva, nepoți ai nostalgicilor care au scris aceste cronici le vor citi și vor spune – vorbe, păreri, exclamații ..
Cronicile combinatului - Vol. 2
„Au venit pe rând, evident cu întârziere, cu zece chiar douăzeci de minute peste ora unsprezece... Soseau așa cum au făcut-o totdeauna. Cei mai tineri și mai mici în grad ajungeau primii. Apoi soseau ceilalți, boșii, granzii, DG-ii, adică directorii generali. Faptul că veneau alene, întârziind mai mult sau mai puțin nu era o problemă pentru ei ... Doar nu veneau la o ședință de partid sau la un comandament, deși în vorbăria lor, mereu pomeneau de astfel de evenimente.”
De la întemeiere până la întâia zi a noii epoci. Oameni și fapte – poate că peste ani, cândva, nepoți ai nostalgicilor care au scris aceste cronici le vor citi și vor spune – vorbe, păreri, exclamații ..
Cronicile combinatului - Vol. 3
„Au venit pe rând, evident cu întârziere, cu zece chiar douăzeci de minute peste ora unsprezece... Soseau așa cum au făcut-o totdeauna. Cei mai tineri și mai mici în grad ajungeau primii. Apoi soseau ceilalți, boșii, granzii, DG-ii, adică directorii generali. Faptul că veneau alene, întârziind mai mult sau mai puțin nu era o problemă pentru ei ... Doar nu veneau la o ședință de partid sau la un comandament, deși în vorbăria lor, mereu pomeneau de astfel de evenimente.”
De la întemeiere până la întâia zi a noii epoci. Oameni și fapte – poate că peste ani, cândva, nepoți ai nostalgicilor care au scris aceste cronici le vor citi și vor spune – vorbe, păreri, exclamații ..
Destine in economia de piață
1993 – conform unei legi speciale, Ștefan Prică dă concurs pentru ocuparea funcției de Manager General, unic, în fruntea societății comerciale Întreprinderea Antrepriză de Construcții și Montaje Siderurgice Galați.
Cartea parcurge cei cinci ani de muncă, zbateri, răbdări, nesomn, zbucium ale omului care s-a angajat slujitor a 10.000 de salariați cărora trebuie să le asigure de muncă, un câștig decent, siguranța zilei de mâine … Sacrificii? Puțin spus! Cartea este o prelegere despre omul crescut cu o morală specială care, poate, este potrivită oricând unui om care vrea să fie mai mare peste alte destine!
Furtună la Dunare - Vol. 1
Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot, în Moldova mai întâi apoi și în Țara Românească. După executarea lui Constantin Brâncoveanu, trădătorii Cantacuzini pun la zid toate neamurile voievodului martir, căutând comorile despre care Sultanul credea că sunt imense, dar bine ascunse.
Când trădătorul Cantacuzino cade răpus, Nicolae Mavrocordat vine pe tronul Țării Române, mutat de la Iași, ca să slujească lui Mamona (Sultanul Mustafa al II-lea) desi țara era stoarsă de averi și de vlagă. Avem în carte imaginea acelui secol blestemat în care un grec cu ceva urme de sânge de neam de voievod moldovean este trimis de Sultan să stoarcă mai mult de pe pământul moldav și de pe spinările moldovenilor.
Primii fanarioți, cei din neamul Mavrocordat se zbat între legământul de a stoarce cât mai mult pentru a sătura pofta nesătulă a Sultanului și a slujbașilor lui și cel de a proteja aceste pământuri secătuite. Pământuri arse de pârjolul războaielor marilor puteri, dar și de lăcomia unor boieri la fel de răi. Dar care renasc din propria cenușă, ca Pasărea Phoenix.
Furtună la Dunare - Vol. 2
Românii cred astăzi că expresia „Țara lui Papură Vodă” desemnează un ținut prăpădit, fără lege și ordine, un ținut în care oricine poate să-și facă de cap. Cartea dezvăluie eroarea și descrie, cu trimiteri la adevărul istoric, o perioadă de 70 de ani din istoria Olteniei în veacul al XVIII-lea.
După pacea de la Passarowitz, Oltenia intră sub jurisdicție austriacă. Încercarea de a se impune ca stăpân peste acest ținut bogat, cel mai bogat din Țara Românească, eșuează și în 1735 austriecii abandonează Oltenia. Li s-a făcut lehamite! … În continuare, timp de 35 de ani Oltenia a stat sub autoritatea haiducilor, dintre care Neagu Papură a fost cel mai vestit și respectat deopotrivă, de cei bogați și de cei săraci.
Țara lui Papură Vodă nu plătea tribut, că n-avea stăpân. Țara lui Papură Vodă nu era călcată de jefuitori, nici de turci, nici de sârbi și nici de unguri – toți știau de frica haiducilor. S-au întâmplat multe lucruri bune, mai multe bune decât rele, în Țara lui Papură Vodă.
Reformatorul - Constantin Mavrocordat
Al patrulea volum din seria Furtună la Dunărea de Jos (în perioada secolului XVII -XVIII Dunărea de Jos începea de la Porțile de Fier și mergea până la vărsarea în Marea Neagră, iar circulația pe fluviu era controlată de Imperiul Otoman) îl prezintă pe „Reformatorul” Constantin Mavrocordat.
Primul volum l-a prezentat pe Nicolae Mavrocordat, un fanariot cu sânge de valah, al doilea volum l-a avut pe Pazvan-Oglu, băiatul cel rău din Balcani. În al treilea volum am povestit despre Țara lui Papură Vodă.
Acest al patrulea volum ne prezintă un fanariot ciudat: trăind în secolul luminilor, poliglot, având prieteni printre diplomații europeni la Istanbul, Constantin a citit toate scrierile iluminiștilor francezi. Așa l-a convins pe primul vizir, apoi pe însuși Sultanul, că țările române pot da mai multe bogății Porții dacă vor ușura jugul de pe umerii săracilor.
La 5 august 1746 Sfatul Țării a hotărât eliberarea tutror rumânilor din Țara Românească cu trupul, dar nu și cu pământ. Același lucru s-a întâmplat și în Moldova, la 6 aprilie 1749. În Imperiul Austric iobăgia a fost desființată în anul 1781, la 35 de ani după Țara Românească și 32 de ani după Moldova…
Lungul drum al răbdării spre ințelepciune - Vol. 1
Moldova și Țara Românească s-au format prin două procese distincte, successive: Descălecat și Întemeiat. Mai întâi Radu Negru, herțeg de Făgăraș și Amlaș, a descălecat la Câmpulung Muscel, fugind de amenințarea regelui Ladislau Cumanul.
Apoi, întrunind votul unanim al cnezilor locali, a Întemeiat Voievodatul Țării Românești, cu capitala la Câmpulung. Deci Întemeietorul (dovedit de istorici!) al Țării Românești este Radu Negru Voievod. El a fost ales de toți conducătorii obștilor din acel ținut. Adică, asta înseamnă că Țara s-a întemeiat cu vorbă bună, cu bună înțelegere între oameni.
Nu cu sabie, nu cu cotropire. Dar mai înainte vom umbla cu turme de oi, cu niște ciobani, cu care vom cunoaște Țara. Ei își vor întemeia un sat, care este comună frumoasă și chivernisită și în zilele noastre: Tilișca, din județul Sibiu, din Mărginime.
Lungul drum al răbdării spre ințelepciune - Vol. 2
Aici vom afla despre istoria veche, adevărată a Descălecatului Moldovei, apoi a Întemeierii ei. Descălecatul l-a făcut un maramureșan, căpitan în armata regelui Ladislau cel Mare al Ungariei. Acela l-a trimis pe acest Dragoș, cu o mână de oșteni, să ridice un castru de apărare la intrarea în trecătorii munților Carpați, pe unde obișnuiau tătarii să năvălească la pradă asupra Ungariei.
Dragoș avea hârtie de la rege să ridice o marcă, iar el să fie acolo conducător, adică Markgraf. Nici Dragoș și nici urmașul lui n-au făcut mare ispravă, iar poporul acelui ținut, Moldova, nu i-a iubit deoarece mințiseră. Poporul a fost ademenit cu promisiuni de slobozenie, dar apoi au venit culegătorii de biruri ai regelui Ungariei și totul s-a făcut ca mai înainte.
Mai apoi a venit un voievod adevărat, din Maramureș, Bogdan și el a Întemeiat o țară liberă, Moldova, cu acordul cnejilor locului. Nici Moldova nu s-a Întemeiat cu fierul ci cu vorba bună, cu bună înțelegere.
Linia valahă
Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin, s-a născut aproximativ în anul 1407 și a decedat la 11 august 1456. A fost Ban al Severinului (1438 – 1441), Voievod al Transilvaniei (1441 – 1446), Guvernator și Regent al Ungariei (1446 – 1453), Căpitan General al Regatului Ungariei (1453 – 1456). A fost un mare comandant militar și tatăl regelui Matia Corvin.
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român, Voicu/Voik/Vajk Corvin, atâta timp cât surse germane și ungurești îl prezintă drept "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara", iar bunicul se numea Șerb/Csorba. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine "greacă", adică macedo-română (aromână), și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.
Am fost student pe copou
O lucrare aparținând genului memorialistic, redă amintiri ale autorului din perioada studenției la Iași, între anii 1964 – 1969, când a frecventat cursurile Facultății de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi”. Deși conținutul este particularizat, fondul cărții poate însoți anii de studenție ai oricărui absolvent de institut de învățământ superior din oricare centru universitar din România.
Autorul privește cu nostalgie această etapă din viață, pe care o numește „anii frumoși ai tinereții noastre!”. Sunt prezentate episode picante, amuzante din trăirile la unele ore de curs – unde evocă cu drag figuri ale profesorilor pe care îi definește nu doar simpli specialiști într-un domeniu ethnic ci intelectuali cu largă cultură, demni reprentanți ai elitei universitare ieșene – sau din căminul studențesc, casă părintească cu căldură și bună gospodărire. Comunitatea colegilor este privită ca o familie extinsă, cu unii membri tocilari, alții înzestrați cu o inteligență aparte, toți proveniți din medii preponderant modeste dar cu o educație civică de excepție, așa cum era, de altfel, epoca respective.